Un amic imi spune, mai zilele trecute, ca n-ar pleca din România in ruptul capului. Eu, care in discutia cu pricina sunt personajul negativ, “mai putin legat de glie”, nu prea inteleg de ce ar alege sa ramana aici, daca ar avea posibilitatea sa plece si sa traiasca mai bine in alta tara. Ce-ti place aici, il intreb. Zice: Nimic, aproape nimic. Nici macar frumusetile patriei nu mi se mai par atat de ...frumuseti, de cand am iesit din tara si am vazut ca munti, vai si inundatii au si altii. Dar stii ceva, aici nu te plictisesti niciodata. Cum asa, il intreb. Ma priveste cu un zambet aprins in coltul gurii si-mi spune: Uite, nu e greu sa-ti dai seama de ce nu as putea trai in alta parte. Intr-o zi exista o groaza de intimplari pur romanesti, cele mai multe suparatoare, care imi dau batai de cap. Ma tin ocupat. In fiecare dimineata merg la serviciu cu autobuzul. Plec cu doua ore inainte ca sa ajung la timp, dar intarzii orice as face. Nu exista zi de la Dumnezeu sa nu ma enervez un pic in autobuz. Motive? Pai, aglomeratia, mirosul de ursturoi sau transpiratie, apoi aglomeratia din trafic, apoi lucrarile alea care nu se mai termina. Nu mai pun la socoteala, cersetorii si betivii cu care calatoresc macar o data la doua zile. Tie ti se poate parea ceva rau, de neacceptat, dar mie a inceput sa-mi placa. Nu cred ca as putea trai intr-o alta tara, ma rog, in alt oras decat Bucuresti – Romania. La dracu’ gandeste-te ca te-ai trezi intr-o dimineata, ai pleca spre munca intr-un autobuz aproape gol, care ar face atat cat trebuie pana la destinatie, ar mirosi frumos, strazile ar fi aerisite si ele. Eu unul m-as plictisi, m-as plafona rapid. In plus, la altii, politicienii nu-s la fel de mitomani ca la noi. Mint si aia ce-i drept, dar nu chiar asa si te-ai prinde imediat, ca esti roman si-ti merge mintea. De ce nu ma plictisesc in România?, spune din nou si isi aprinde si mai tare zambetul in coltul gurii. Pai, ia gandeste-te tu putin. Romania se construieste permanent. Nu se face nimic concret, dar toata tara-i un santier. Stii care-i spilul? Ne place sa construim, sa stricam, sa refacem, sa regandim problema in stil romanesc. De asta ne numim romani si nu germani. Asta nu ne poate plictisi niciodata. Vine unul cu o idee, se apuca de ea, apoi vine un altul, rupe proiectul, baga DNA-ul romanesc pe fir si zgarma rahatul pana gaseste ceva care sa-i incrimineze predecesorul. Sau inventeaza ceva, baga o soparla romaneasca. Dar nu foarte mult, adica nu chiar de parnaie, ci mai mult sa-i faca imaginea ferfelita. Apoi, gandeste-te la cate remanieri de guverne se propun pe la noi. Pai nu trece bine semestrul si mai cade cate un ministru, vine altul, dar nici ala nu are viata lunga si, in general, e la fel de tampitel. E clar, ceva nu e cuser, adica ori toti sunt niste hoti corupti, ori se tachineaza ca se plictisesc romaneste. Cum as putea sa plec din România si sa ma privez de toate astea... pentru mine e o provocare sa traiesc aici. Nu plec! Si-ti mai spun ceva, zice razand acum cu toata gura la mine: Romania e ca un drog, nu-ti face bine, dar iti da senzatii tari!