Dom' Premar Geniral spune ca Eftimie nu si-a luat masina mica pentru ca tot Eftimie a anticipat foarte bine maretele planuri prin care Premaria va transforma calatoria lui Eftimie cu otobuzul (de acasa la munca si de la munca acasa sau de aiurea in punctul x si invers) intr-o experienta de vis, la care Eftimie nu visa.
Motivatia nr.1
"Rezultatele preliminare ale studiului de management al traficului arată că Bucureştiul are cel mai mare număr de maşini aflate în trafic din toate oraşele din Uniunea Europeană. Lucrările de reabilitare a infrastructurii duc la fluidizarea parţială a traficului din Bucureşti, dar dacă numărul de maşini creşte în continuu, oricine va veni primar va constata că Bucureştiul are o capacitate limitată de preluare a traficului. Soluţia în toate capitalele europene este de încurajare a transportului public, în detrimentul transportului individual, măsură pe care intenţionăm să o aplicăm şi la noi"
Motivatia nr.2
"La Paris sunt artere de două benzi pe sens, dar una este culoar unic pentru RATP-ul lor. La noi nu se poate face peste noapte, atât timp cât municipalitatea nu va avea un cuvânt de spus legat de Metrorex, care trebuie să fie coloana de transport public a oraşului, iar RATB-ul trebuie să fie transportul complementar de suprafaţă. Nu vom avea posibilitatea niciodată să putem să rezolvăm pe deplin problema traficului în oraş fără aceste măsuri"
Concluzia
"Vreau să avertizez pe toată lumea că toate lucrările în infrastructură nu înseamnă că se va circula liber, pentru că oraşul are o anumită capacitate de a prelua traficul. Şi eu mi-aş fi dorit să fac mai mult, dar astea au fost condiţiile obiective pe care le-am avut"
Becali a zis ca nu mai scoate o vorba in fata jurnalistilor din presa scrisa. Eu ii multumesc mult pentru decizia asta si astept sa faca la fel si cu ziaristii de la TV. Dati o citire AICI
A trecut cam un an de cand am inceput o altfel de viata. Viata langa un om grav bolnav si care este aproape de sufletul meu. Se chinuie sa nu ne arate ca sufera. Zambeste, mai canta (din ce in ce mai rar) la chitara. In rest, este cuminte, isi face tratamentul si spera ca jigodiile din ministerul Sanatatii vor aproba cat de curand subventionarea unui medicament - Sutent. Tratamentul (care nu este temporar) costa 2000 de euro pe luna...
Atunci cand am stat cu el in spital, incercand sa-i mai alin din suferinta sau macar sa-i deturnez cumva gandul de la boala, am scris cateva randuri...
"Etajul 8 "Neurochirurgie. Salonul 80X. Patru paturi si o canapea. Paturile - pentru cazurile grave, canapeaua - pentru preoperator. Toate ocupate. Stau pe un scaun pliabil (cred ca, de fapt, e bun pentru pescari) si imi iau cat pot de bine, rolul de "insotitor" in serios. Peretele din fata: 2 paturi, doi batrani schimonositi de suferinta. Unul a fost operat, fara prea mare succes, iar acum deasupra capului ii atarna o placuta ce-mi aminteste cumva de scena crucificarii: "Atentie! Plaga deschisa". In celalalt pat se afla un alt batran care pentru a putea respira trebuie ajutat. Nu va faceti iluzii! Una dintre "colegele" mele insotitoare, fiica muribundului, trebuie sa-l apese intermitent pe abdomen. Omul tuseste repetat si anemic pana scuipa.
Doamne, cu cata resemnare accepta oamenii uciderea demnitatii! Spun asta pentru ca, odata ajuns pe un pat de spital, fiind nevoit sa faci treaba mare in plosca, ajutat de cineva, care trebuie apoi sa te si curete, sa te spele, trebuie sa lasi deoparte orice urma de demnitate. Am auzit ca prin spitalul asta au trecut si parlamentari. Si pentru ca spitalul nu are nici macar o singura rezerva speciala, domnii demnitari au fost nevoiti sa miroasa rahatul imprastiat de vecinul de salon, un simplu taran. Ma incanta, sincer si cinic, aceasta idee... Va dati seama ca un astfel de loc, in care demnitaru' nostru isi pierde si el demnitatea, e binevenit in Romania ierarhiilor eronate. Stiu ca sunt cinic, dar nu ma pot abtine.
In doar cateva nopti petrecute in spitalul asta am ajuns la concluzia ca moartea poate fi bagatelizata, atat timp cat ai iluzia ca nu te pandeste pe tine, ci pe un altul. Aici, moartea este subiectul celui mai tare banc "interpretat" de fiecare imbecil in parte. Institutionalizam cat de mult putem bascalia maladiva si mortuara. Tragem un ambalaj aurit peste rahatul aburind si radem, ca e sanatos. Ne face bine, inalta spiritul mediocru la nivelul patului de spital si descreteste fruntea vreunei infirmiere frustrata de propria conditie mizera.
La spital, aici, te descurci cum poti. Mai dai spaga, mai razi fals la vreo gluma idioata a vreunei asistente. Dar, chestia cu rasul nu tine loc de spaga. Sa fiu bine inteles, nu vorbesc de mita, ci de amarata de spaga pe care o dai peste tot, ca sa poti spune pe urma "am facut tot ce se putea". Pe pacient nu-l prea ajuta asta. Deci, in general, dai spaga. Ce m-a intrigat foarte tare la spitalul asta este ca s-a ajuns la un asemenea nivel de dezumanizare ca nici spaga nu prea mai face fatza marsaviei si neprofesionalismului. Salariul e mic, mitocania direct proportionala cu venitul."
As vrea o reforma in Sanatate! Ba, nu... Nu mai vreau nimic.
Capat de linie, cobor aici. Sanatate tuturor
CITESC
Arhiva
-
►
2009
(61)
- ► septembrie (7)
-
►
martie
(12)
- Un pic de istorie...
- Maneaua populistă sau valsul sălbatic?
- Maşina mea de scris
- Pe-un picior de plai, pe-o gură de... Dracula!
- Lucruri vechi ce nu se aruncă la gunoi
- Categoria PANŢURISME
- Creditarea, relansată
- Dan. Diaconescu. Disperat.
- La multi ani!
- Cum vede Microsoft lumea în 2019
- Jeana nu e moartă, Jeana se transformă
- 7Plus – site nou + grafică schimbată pe print
-
►
2008
(106)
- ► septembrie (1)
-
▼
2007
(135)
- ▼ septembrie (5)

.jpg)

