OTV-ul lui DD a fost în luna februarie la coada clasamentului de rating (mai jos a fost doar National TV - dacă datele mele sunt corecte). În disperare de cauză, DD ne manipulează şi el cum poate, vine cu "exclusivităţi" (vezi foto). Nu râdeţi, mie mi-e milă de el (într-un fel). Mă întreb cât mai rezistă televiziunea lui Dănuţ, în contextul în care toate televiziunile de pe piaţă (scoatem de aici TVR-ul) s-au tabloidizat la maxim? Acum s-a ajuns la situaţia oarecum bizară în care OTV-ul trage de subiectele (fumate deja) de la Antenă, Pro sau Kanal D. Oricum, chiar dacă închide OTV-ul, DD se poate consola cu gândul că a fost primul care a adus pe sticlă cele mai mari mizerii posibile, pe care celelalte televiziuni (după ce s-au trezit din coşmarul otevist) le-au tratat ca pe nişte subiecte de mare show (au făcut din cacat bici, care plesneşte bine de tot la rating). Să nu uit, DD se mândreşte că a provocat PRO-ului (prin „milioanele şi milioanele” de telespectatori care au ales OTV-ul, nu televiziunea din Pache) pierderi de patru milioane de euro... Bravo băi Dănuţ, ţine-o tot aşa, că mie îmi convine, îţi grăbeşti pensionarea.
This entry was posted
on joi, martie 12, 2009
.
You can leave a response
and follow any responses to this entry through the
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.
CITESC
Arhiva
-
▼
2009
(61)
- ► septembrie (7)
-
▼
martie
(12)
- Un pic de istorie...
- Maneaua populistă sau valsul sălbatic?
- Maşina mea de scris
- Pe-un picior de plai, pe-o gură de... Dracula!
- Lucruri vechi ce nu se aruncă la gunoi
- Categoria PANŢURISME
- Creditarea, relansată
- Dan. Diaconescu. Disperat.
- La multi ani!
- Cum vede Microsoft lumea în 2019
- Jeana nu e moartă, Jeana se transformă
- 7Plus – site nou + grafică schimbată pe print
-
►
2008
(106)
- ► septembrie (1)
-
►
2007
(135)
- ► septembrie (5)


0 comentarii