Tanti Nuţi s-a dus la Germania, la talciocul de turism, să promoveze Românika. E menestru acum, dar nu se ştie cât. Trebuie să facă ceva temeinic, trainic, doar mâine sau poimâine pleacă Băselu de la Cotroceni şi dacă nu se stresează cumva cu domeniul ăsta turistic, următorul prezident o să-i dea cu flit cumplit. (aici ar trebui să aveţi imaginea unei domniţe bălaie cu faţa în palme, plângând şi jelind – dar nu-i bai, e imaginea generală a oricărui menestru fără viitor). „Cum să promovăm ţărişoara asta a noastră?”, întrebă ministresa în zbor spre Germania. Din spate se auzi o voce, apoi două, apoi un cor întreg de consilieri sclipitori: „Ne trebuie un reper, ne trebuie un simbol puternic...”, spuse corul de consilieri, absolut gânditori feroce. (aici trebuie să vă imaginaţi grupul de bărbaţi consilieri cu mâna-n tâmplă, în frunte sau, pur şi simplu, în buzunar). Apoi o altă voce se ridică mai de nicăieri, dar parcă, parcă ar veni din buda avionului. Întâi încet, temătoare: „Dr ...”. Apoi scrâşnită: „Dra...”. Apoi hotărâtă, aproape victorioasă: „Draculaaaaaaaaaa..ah” (aici trebuie să aveţi imaginea consilierului preocupat de probleme ce nu suportă amânare). „Dracula?”, întrebă ministresa bălaie ca firul mândru de grâu românesc, holdă aurie. „Parcă am auzit de Dracula, eram mai mică pe vremea aia”. „Aţi auzit de Dracula?”, întrebă corul de consilieri. „Desigur. Era un nene, cred că-l chema Dan Matei Agathon... Tipărea poveşti cool de tot cu Dracula ăsta de care spuneţi voi. Şi chestia tare mişto e că povestea publicată pe bucăţelele alea de carton subtire nu avea sfârşit, adică, ştiţi voi, nu avea ...finalizare, adică finalitate, adică nu se termina. O poveste tristă, impresionantă”. „Oau”, spuse corul de consilieri. „Şi?”, întrebă corul. „Şi toată lumea cumpăra hârtiuţele, adică teacuri de-a dreptul, şi termina povestea fiecare cum vroia. Imaginaţia, domnii mei, imaginaţia, fantezia, astea contează”, mai preciză ministresa. „Deci, mergem pe Dracula?”, întrebă corul . „Da, e de bază, e beton, e marfă şi, peste astea, e sexy şi vertical”, spune ministresa. „Da, Dracula e simbolul nostru, dar cu Mioriţa ce facem, că şi ea, cunoaşteţi, e un simbol puternic, aparte, alt popor nu are aşa ceva. Iar drama din baladă e superbă, ar putea fi un simbol pentru Balcani pe de-a-ntregul”, spuse corul de consilieri simbioţi. „Apoi, ciobanul a murit pentru un scop nobil, e ceva cu care ne putem promova, nu-i aşa?”, adăugă haita de băieţi drepţi. „Ei, aş”, spuse ministresa, „ciobanul trăieşte, măi, e doar o poveste”. Şi din spatele grupului de consilieri se auzi ca un ecou: „Seeexzyyyyy, harder, harder, ya,ya... vine, Mioriţoooooooooo!”.

PS: Băi, ăştia din ministerul turismului, altă idee de promovare a turismului chiar nu aveţi de 20 de ani încoace? Pe bune, chiar nu vedeţi că Dracula freacă... sfârşitul poveştii lui Agathon? Şi după 20j de ani de studii şi cercetări, ce dracu’ vă mai trebuie să vă daţi seama că Dracula are NIŞA mică?